La sânul unei Românii istovite de război, dar animată de înfăptuirea Marii Uniri, se năștea la 17 noiembrie 1919, într-un sat pe atunci modest, din comuna Băcani-satul Drujești, Maria Halapciuc. Familia numeroasă din care provenea era o familie cum des se întâlnea în acea vreme la sat, cu părinți truditori, ce erau nevoiți să muncească pământul cât era soarele pe cer, iar la lăsarea nopții, sub cerul adânc, sub puzderia de stele, lăsau în mâinile Domnului grijile zilei următoare prin rugăciunea șoptită înainte de somn. Maria Halapciuc nu a avut posibilitatea de a primi educație, singura modalitate de a-și câștiga existența fiind munca pământului, deprinderea cea de toate zilele a cărui mers este mână în mână cu natura, muncă ce a învățat să o ducă la capăt sârguincios de la părinți și pe care era în putere să o facă și la 65 de ani. Deoarece familia asigură trăinicia satului tradițional românesc, Maria s-a căsătorit la 19 ani cu Gheorghe Cârjan și a dat naștere la 7 copii, însă 3 dintre ei nu au supraviețuit, trecând în lumea de dincolo înainte de vreme. Pentru a-și duce la bun sfârșit datoria de mamă, Maria a trecut prin multe încercări pentru a-și crește copiii. De multe ori ea a îndeplinit rolul de stâlp al casei, soțul ei având probleme de sănătate. Astăzi se bucură de afecțiunea celor 21 de nepoți și 29 de strănepoți. După o viață trăită demn, câștigată cu sudoarea frunții, suflul vieții a adus-o pe Maria Cârjan la vârsta de 100 de ani. Timpul și-a lăsat însă urmele pe trupul ei acum firav, slăbit de bătrânețe. Ea nu mai are puterea de a se deplasa, având permanent nevoie de grija și dragostea unicei sale fiice, ce o îngrijește necontenit. Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Elena Cuza’’ din Bârlad obișnuiește de ani de zile să serbeze membrii pensionari ce au atins vârsta de 100 de ani. Și de această dată, în semn de respect și considerație pentru experiența atât de lungă și lupta necontenită de a trăi cu vrednicie a senioarei, o delegație a Casei, condusă de președintele Mihai Nicolaie, s-a deplasat la casa Mariei Cârjan pentru a o sărbători cu tort, șampanie, flori, o plachetă jubiliară, o iconiță, o cană personalizată, medalia Casei și pentru a-i oferi un ajutor nerambursabil. Părintele Ungureanu Gheorghe împreună cu dascălul Moldoveanu Nicolae, de la parohia Sf. Nicolae din Simila au oficiat slujba de mulțumire. Urăm și pe această cale ani binecuvântați cu sănătate doamnei Maria Cârjan!