Conferință-dezbatere: Eternul sat românesc

Conferința-dezbatere „Eternul sat românesc”, ce a avut loc miercuri, 30 octombrie, în incinta Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Elena Cuza’’, sala „Al. I. Cuza”, a fost dedicată, după cum putem observa încă din titlu, Satului Românesc. Putem spune că motivul pentru dezvoltarea unei expuneri pe această temă este cu atât mai întemeiat cu cât anul 2019 a fost declarat ,,An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)’’. Deoarece o simplă expunere nu ar fi fost suficientă pentru a acoperi bogăția informației legată de acest subiect, redacția revistei Casei - ,,Viața Noastră’’ -  a hotărât să dedice numărul 39 Satului Românesc. Cu prilejul acestei conferințe a avut loc și lansarea acestui exemplar, însoțit de revista rebus Crypto și un calendar pentru anul 2020 ce cuprinde ziceri și proverbe românești.

Așa cum afirma președintele Asociației, Mihai Nicolaie, datorăm satului dreapta educație și bunul simț. Ca într-o poveste, redactorul șef al revistei, domnul profesor Gruia Novac, ne-a purtat prin paginile revistei recent tipărite, dând citire articolelor care au surprins cel mai concis elementele specifice vieții țăranului român.

Nostalgia încercată de invitații de vîrsta a treia care au crescut în inima satului a fost accentuată de interpretarea romanței ,,În satu-n care m-am născut’’ de către profesorul Neculai Ghețău.

Au fost prezenți la eveniment membri ai Casei, profesori colaboratori ce au răspuns cu bunăvoință și interes invitației noastre, domnul primar Dumitru Boroș și doamna viceprimar Roxana Miron-Feraru. Abordarea acestei teme ce s-a dovedit a fi pe sufletul celor prezenți i-a încurajat să povestească experiențe și amintiri proprii legate de satul natal.

Publicul s-a mai bucurat de interpretarea la acordeon a unui tânăr născut la sat, instrument reprezentativ pentru viața rurală.

Activitatea nu s-a putut încheia fără ca toți invitații să primească câte un exemplar al revistei, al suplimentului Crypto și câte un calendar.

Mulțumim din suflet tuturor colaboratorilor ce au făcut posibilă alcătuirea numărului 39 al revistei!


Sus