Spectacol literar artistic: După obiceiul strămoșilor, venim să ne bucurăm laolaltă!

 

Să ne bucurăm românește!

Spectacol literar-artistic dedicat Zilei Naționale a României

Există perioade în istoria fiecărui popor când acesta trebuie să se întoarcă la valorile tradiționale, la obiceiurile strămoșești și la înțelepciunea generațiilor trecute pentru a supraviețui și pentru a-și redefini rolul în această lume.

Cu ocazia zilei de 1 decembrie, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Elena Cuza’’ din Bârlad, Primăria și Consiliul Local Deda și Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria’’ – filiala Vaslui au considerat că este un moment oportun de a ne întoarce la rădăcini, organizând spectacolul literar-artistic numit ,,După obiceiul strămoșilor, venim să ne bucurăm laolaltă!’’ Acest spectacol a fost menit să aducă în prim plan bogăția moștenirii cultural-artistice lăsate de strămoșii noștrii. Totodată, el reprezintă un omagiu adus celor care au făcut posibilă înfăptuirea Marii Uniri și a avut scopul de a cinsti legătura de suflet dintre români, indiferent de distanța care îi desparte.

Activitatea a debutat cu rugăciunea și mesajul Părintelui Protopop al Reghinului, Valentin Vârva, care a îndemnat românii să se iubească unii pe alții așa cum Dumnezeu a demonstrat dragostea față de oameni și să cinstească faptul că trăim în timp de pace, feriți de greutățile întâmpinate de generațiile trecute. Au mai luat cuvântul doamna primar Lucreția Cadar, președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Elena Cuza’’ din Bârlad- Mihai Nicolaie, primarul comunei Pogonești-Ionel Iordache, poetul Petruș Andrei, domnul consilier Mircea Fitcal și primarul comunei Suseni. Aceștia au dorit din toată inima să ureze ,,La mulți ani!’’ românilor și să transmită gândurile bune, izvorâte din inimă și inspirate de ziua specială în care sărbătorim Marea Unire.

Ansamblul folcloric ,,Răzeșii’’ din Pogonești, renumit la nivel național ca păstrător al tradițiilor, a reprezentat zona Moldovei, împreună cu grupul ,,Bucuria Copiilor’’ al Asociației ,,Zâmbet pentru zâmbet’’ din orașul Murgeni și poetul ce scrie pentru inima românilor-Petruș Andrei. Zona Mureșului a participat cu îndrăgitul ansamblu folcloric ,,Cununa Călimanilor’’, alături de mult așteptații interpreți: Ilinca Farcaș, Alexandra Stoica, Mădălina Mureșan, Robert Târnăveanu și Pașcan Sebi.

Surpriza spectacolului a venit din partea Asociației Casa de Ajutor Reciproc ,,Elena Cuza’’, prin grupurile ,,Răzeșii’’ din Pogonești și ,,Bucuria copiilor’’, care au cântat colinde și au urat, așa cum se face în perioada sărbătorilor în zona Moldovei.

Sala Căminului Cultural din localitatea Filea, comuna Deda, județul Mureș a răsunat de aplauzele publicului fascinat de tradițiile prezentate de artiști.

Povestea colaborării dintre Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Elena Cuza’’ din Bârlad, Primăria și Consiliul Local Deda a început în urmă cu 3 ani. Dat fiind contextul istoric atât de diferit în care au trăit românii din Moldova și cei din Transilvania înainte de Marea Unire, buna înțelegere și colaborarea cu aceștia reprezintă, credem noi, un semn de respect față de trecutul tumultos al întregii națiuni și un gest de adevărată dragoste față de patrie și față de cei pentru care România înseamnă ,,acasă’’.

În anul 2016, o delegație a Asociației din Bârlad, în frunte cu președintele Mihai Nicolaie, a vizitat orașul Reghin, trecând pragul Fabricii de Viori, Bisericii de lemn, Bisericii Evanghelice, toate făcând parte din patrimoniul țării. Cu această ocazie, Asociațiile din Bârlad și Reghin, cu sprijinul celor două Primării, au pus la cale spectacolul ,,Icoana țării noi o purtăm în suflet’’, în data de 29 iulie, la Casa de Cultură a Municipiului Reghin, marcând Ziua Imnului Național. Scopul a fost acela de a promova valorile morale, spirituale și culturale autentice prin manifestări folclorice, izvorâte din inima tradițiilor poporului. În acest context, reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc din Bârlad, prin conducerea Casei de Ajutor Reciproc din Reghin, au pus bazele unei frumoase colaborări cu oficialitățile Primăriei Deda și Consiliul Local.

După un an, Bârladul a primit vizita delegației din județul Mureș, formată din reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc din Reghin, Primăriei și Consiliului Local din Deda. Împreună au pus la punct evenimentul „Mureș - doinitor pe strune de dor”, ce a avut loc în data de 27 iulie, pe scena Teatrului ,,Victor Ion Popa’’ din Bârlad, astfel încât bârlădenii să poată face cunoștință cu elementele de folclor din zona Mureșului, pe scenă urcând artiști reprezentativi.

Frumosul obicei deprins a continuat și în 2018, Anul Centenarului, pentru a oferi publicului o reprezentație de neuitat pe scena Căminului Cultural din Pietriș, comuna Deda (spectacolul folcloric aniversar „Din Suflet Românesc”) . Anul acesta nu ne-am lăsat mai prejos, artiștii bârlădeni având sarcina de a reprezenta Asociația Casa de Ajutor Reciproc ,,Elena Cuza’’ în activitățile organizate în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Deda (spectacolul „Credința și eroismul militarilor români în făurirea României Mari” desfășurat pe 28 iulie).

Libertatea de care ne bucurăm astăzi a avut în realitate un preț inestimabil, un preț plătit cu sânge, cu vieți omenești de cei care au trăit înaintea noastră, de cei de care rar ne mai amintim atunci când deschidem o carte de istorie. Ei, cei care au realizat sacrificiul suprem, știau că lupta pentru țară nu se încheie cu trasarea granițelor, că efortul pentru o țară demnă nu trebuie să se sfârșească niciodată.

Ziua de 1 decembrie este ziua tuturor românilor, este ziua conștiinței naționale și nu poate fi celebrată altfel decât împreună. Au fost atât de mulți factori care ar fi trebuit să ne despartă ca națiune, dar totuși o legătură ce transcede lumea materială ne-a unit în tot acest timp în lupta comună pentru a da poporului granițele pe care și le-a imaginat de sute de ani.

În cuget și în simțire suntem români și am avut ocazia să sărbătorim românește în cadrul evenimentului literar-artistic dedicat Zilei Naționale a României - ,,După obiceiul strămoșilor, venim să ne bucurăm laolaltă!’’

 

 

 

 


Sus